luni, octombrie 03, 2011

Cu stângul în dreptul sau cine ne strică, de fapt, ploile şi treburile în ţara asta

Am revenit cu o nouă sinteză după monitorizarea rapidă a bloggerilor noştri.
GALAŢI
Trebuie să recunoaştem, Magda Condos este, dintre toţi cei de aici, consecventă şi postează constant pe blogul ei. Sau cel puţin, în ultima săptămână a stat cu ochii pe Combinatul siderurgic ...ca pe butelie. Cel puţin, ea este cam singura care ne mai aduce aminte că, în Galaţi, mai funcţionează încă un combinat Nu a ratat nici spectrul politic, „scanând” intens „ogrăzile” grupărilor politice locale de unde mai răsună cocoşismele unora care se vor neapărat în fruntea bucatelor.
Şi Mihaela Kanti se intersectează cu politica sau administraţia publică în activitatea ei, neputând să scape două momente importante de pe scena locală, care, sigur pot să intereseze cititorul-cetăţean: dezinteresul factorilor de decizie în domeniul sănătăţii dar chiar şi în cel al tehnologiei informaţiei. Cele două scrisori adresate cititorilor săi, în care surprinde reacţia „sucită”a autorităţilor poate să intrige dar pe teren totul a devenit o mare brambureală şi dezinteresul liderilor merge împreună cu „bla,bla,bla-ul” minciunilor electorale.
Dr. Emil Popa, transformat între timp şi blogger, este şi mai hotărât să abordeze lucrurile concrete care ne fac viaţa amară, pe stradă, în locurile presupuse pentru relaxare sau, pe ansamblu, în comunitate. Pe unul dintre blogurile sale postează „la greu” şi atinge pucnte sensibile din existenţa noastră de zi cu zi, ilustrându-şi inspirat materialele publicistice cu fotografii mai mult decât sugestive.

Blogulparlamentarilorgalateni ne aduce în atenţie semnalul tras de senatorul Paul Ichim care reclamă politizarea discursurilor ministrului apărării. Asta în contextul, probabil, al apropierii campaniei electorale de anul viitor. Fenomen care ar putea afecta imaginea Armatei Române, consideră politicianul gălăţean.Costel Crângan pune şi el reflectorul pe exodul valorilor din această ţară iar în ce priveşte fotbalul, jurnalistul avansează o propunere mai mult decât haioasă. Intraţi pe blogul lui şi vă dumiriţi.Ana, pe blogul unde spune dezarmant:„cuget, exist şi scriu... nu neapărat în ordinea asta” atinge o altă problemă a noastră, a românilor – manelele.Un iubitor de natură” revine cu date concrete şi poze, bineînţeles, şi ne înştiinţează cum se degradează Faleza Dunării, prin activitatea susţinută a societăţlor publice care ar trebui să o protejeze, de fapt.

Pentru petrecera timpului liber să urmărim blogul cultural dinsidespregalati, care ne ţine la curent cu evenimentele din viitorul apropiat. Iar Angela Baciu ne anunţă o manifestare de excepţie pentru weekend: centenarul MIRON RADU PARASCHIVESCU (foto)
Câteva fotografii puse din îndepărtata Irlandă, de Gabi Cimpoca pe blogul său ne aduce în atenţie că se apropie vertiginos Sărbătorile de iarnă iar Claudiu Pantazi ne aduce cu picioarele pe pâmânt reamintindu-ne că suntem, totuşi, pe net şi blogurile noastre pot fi „atacate, jumulite, terfelite, murdărite, aşa cum a fost şi Pioneza dintre fese zilele acestea ”

Să avem o săptămână ...comică (că tot a debarcat la Galaţi Festivalul Teatrului de Comedie) şi să ne revedem cu bine.

Niciun comentariu: