luni, septembrie 12, 2011

... Între jurnalism, timp liber şi cultură

Săptămâna trecută, bloggerii gălăţeni au abordat teme despre presă, cultură şi educaţia din ... timpul liber. Dar nu au lipsit nici unele dintre problemele comunităţii, cum ar fi, de exemplu, existenţa unei pieţe de gros.

De departe, în săptămâna care a trecut, Angela Baciu a fost cea mai prolifică în postări pentru că a avut grijă ca activităţile desfăşurate să fie şi mediatizate pe blogul său, ceea ce nu poate decât să bucure. 
Astfel, putem afla că a apărut în ediţie de lux o antologie internaţională de scriitori premiaţi, din toată lumea, printre care şi şapte autori români, din generaţia nouă. 
Un proiect educaţional interesant, desfăşurat cu succes la Casa de Cultură a Sindicatelor, în colaborare cu o cunoscută librărie din oraş, a încercat să identifice care mai este legătura între lectura cărţilor şi tineri: dacă elevii din ziua de azi mai sunt atraşi de literatură; dacă şi pentru ce mai intră în librării şi, mai ales, modul de comportare; sau dacă activităţile pe calculator i-au acaparat cu totul, în defavoarea cărţilor fizice? 
De asemenea, de urmărit este şi interviul publicat „in memoriam” cu scriitorul şi criticul literar Ion Rotaru, autorul bineicunoscute (specialiştilor) lucrări „O Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent"

Pe blogul "unui iubitor de natură - Valurile Dunării" putem vizualiza un grupaj de fotografii sugestiv intitulat "Anotimpurile". Fără prea multe vorbe, autorul a surprins în imagini trecerea timpului, focalizându-şi atenţia pe transformările unui pom crescut pe malul bătrânului fluviu, în decursul celor patru anotimpuri ale unui an.
Iar Ana (Cuget, exist şi scriu... nu neapărat în ordinea asta) încearcă să ne atragă într-un alt joc al imaginaţiei. Folosind, de asemenea, sugestiv fotografia încearcă să răspundă la o întrebare ... candidă: "Ce-a fost mai întâi: bomboana sau ambalajul?"
O fostă colegă, jurnalistă de radio o vreme, Oana, este şi mai sugestivă pe blogul ei, preferând, în locul cuvintelor, să ne invite să ascultăm o piesă caldă, de suflet, a rockeriţei britanice Bilie Myers
...Şi poate nu întâmplător, trebuie să ne reamintim mereu de cei pe care i-am cunoscut într-un fel sau altul pentru că ei fac parte din viaţa noastră. Gabi ne anunţă că au trecut 7 (ş-a-p-t-e) ani de când a ales să îşi schimbe, în altă ţară, modul de viaţă dar şi meseria de jurnalist (de presă scrisă, la VL - n.a.). Şi pe această cale, nu putem decât să o salutăm şi să-i urăm sănătate ei şi familiei ei şi...să posteze în continuare pe blog...

Aflat tot departe(fizic) de România, de data asta din Suedia, se pare, Adi ne invită să intrăm pe Ştiri subiective ("în lumea lui Jugănaru") pentru a urmări seria de postări sub titlul "O identitate pierdută".
O altă invitaţie, cu totul inedită, ne-o face, indirect, Mihai - Life in a Day. Costache ne întoarce privirile, prin cele câteva rânduri postate săptămâna trecută pe blogul său de "vampir sictirit", asupra vieţii fiecăruia din noi, de ce nu?

Nu în cele din urmă, Magda Condos ne aduce cu picioarele pe pământ, dacă se poate spune aşa, amintindu-ne de ultimele evenimente politice, edilitare sau...doar de pe platforma combinatului siderurgic. Care i-au suscitat interesul în ultima săptămână jurnalistei de la Monitorul de Galaţi dar şi micii comunităţi media locale, după cum am aflat urmărind şi paginile celor câteva publicaţii gălăţene rămase pe baricade în urma crizei.