luni, mai 09, 2011

Jurnaliștii gălățeni au sărbătorit de Ziua Presei...pescuind

Pe bune. Membrii Societății Jurnaliștilor "Dunărea de Jos" și-au dat întâlnire, la sfârșitul săptămânii trecute, pe malul lacului Zătun unde, cu arme (a se citi scule de pescuit - n.a) și bagaje (mâncare de rezervă, cărbuni și muuultă cafea!!!), și-au sărbătorit Ziua breslei în aer liber, printr-un inedit concurs de pescuit.

Așa cum a transmis de la fața locului Mihaela Kanti, redactor al cotidianului Monitorul de Galați, direct pentru cititori, participarea a fost mai mult decât fructuoasă pentru jurnaliștii prezenți. Astfel, dacă de ospăț au avut parte toți concurenții, concursul CRAPMANIA a fost câştigat de echipa presei scrise, Mirella şi Dan Aur, premiaţi de organizatorul ediției din acest an, cameramanul Gicu Caraman (vezi foto - preluare monitoruldegalati.ro).

Locul II a fost ocupat de operatorul de imagine Marian Munteanu, iar locul III a fost adjudecat de către reporterul tv Adrian Jugănaru. Surse credibile, de ultimă oră, ne-au informat că nici cei de pe locul IV nu s-au lăsat intimidaţi că au fost apreciaţi doar cu menţiune.
Echipa redactorilor de agenţie, Dan Paic şi Kati Ignat, corespondenţii Agerpres din Galaţi şi, respectiv, Brăila, au plecat acasă cu tot peştele prins în timpul competiţiei. Am fost asiguraţi că recompensa a fost mai mult decât consistentă, într-atât cât să acopere meniul următoarei săptămâni, dacă s-ar compune doar din peşte.

Pentru albumul de amintiri, dar și pentru publicul gălățean, colegii de la TV Galați au fost pe fază și au surprins pe peliculă principalele momente ale competiție, după care au redat cu fidelitate întreaga desfășurare de forțe într-un grupaj informativ prezentat de Eugenia Notarescu la știrile postului tv local.

Niciun comentariu: