Pe 1 decembrie 2013, la sediul Uniunii Generale a Sindicatelor din România - UGSR (Bucureşti, Bdul. Regina Elisabeta nr.45 - imobil cu semnificaţie istorică care a aparţinut Senatului României în perioada interbelică), Federaţia Artiştilor Interpreţi din România - FAIR şi Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind şi-au unit forţele pentru a înfiinţa cea mai mare organizaţie din sectorul Cultură şi Mass-Media.
Noua organizaţie cuprinde aproximativ 10 000 de membri din 36 de sindicate din ţară şi s-a afiliat la alte trei organisme internaţionale de profil: Federaţia Internaţională a Muzicienilor, Federaţia Internaţională a Actorilor şi Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor.
Adrian Dumitraşcu |
- „Faptul că sindicalismul în ultima vreme a fost pus cu „botul pe labe” din cauza legislaţiei noi, nu că oamenii nu ar mai fi fost interesaţi de sindicat, dar au avut grijă cei de la guvernare să desfiinţeze, inclusiv Contractele Colective de Muncă de la nivel naţional, s-a decis această unificare. În aceste condiţii cei din presă şi cu Federaţiei Artiştilor Interpreţi din România, care cuprinde toate teatrele muzicale din ţară, şi nu numai, au luat decizia să înfiinţeze această uniune care să promoveze în primul rând interesele celor două structuri existente”
- PresaGalati.ro - declaraţie
- vicepreşedinte Paul Buţa
Paul Buţa |
Federaţia „Cultură şi Mass-Media” îşi propune să relanseze dialogul social cu angajatorii din domeniu, inclusiv cu reprezentanţii Ministerului Culturii, precum şi să negocieze un nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de ramură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu